Sunt momete când ne lăsăm atât de prinşi de nevoile lumii în care trăim încât putem simţi cum bunătatea şi umanitatea se usucă în noi şi devenim că nişte petale batute de vântul schimbării, după bunul lui plac.

Suntem atât de ocupaţi cu noi şi cu lupta pentru un viitor îndestulător încât uităm să trăim acum şi ne minţim că nu ne-a trecut un moment prin cap  fragilitatea vieţii umane şi acel viitor îndepărtat pe care din păcate nu tot timpul îl ajungem din urmă.

Totuşi, nu vi se întâmplă uneori să tresăriţi ca dintr-un coşmar şi să vă daţi seama de cum merg lucrurile?

Nu vi s-a întâmplat să refuzaţi să mai vedeţi şi să începeţi să priviţi? Când vedem, trec oameni cunoscuţi pe lângă noi, dar suntem atât de preocupaţi de noi încât nici nu îi salutăm, este o informaţie care nu trece de câmpul vizual. Atunci când doar vedem, nu ne izbim de oameni şi obiecte pe stradă, dar ajunşi la destinaţie, poate conştientizăm uneori că nu ne mai amintim nimic din ce s-a întâmplat în drumul nostru. Nu-i trist? Nu-i trist că poate exact acelaşi lucru îl facem cu viaţă noastră? Ne grăbim să ajungem undeva şi ajunşi acolo nu ne mai amintim nimic din urmă ca şi când am fi călătorit noaptea printr-un tunel fără iluminare sau aerisire, unde nu se simte şi nu se vede nimic… În schimb, atunci când privim… Poţi retrăi senzaţia pe care o ai când îţi spui pentru prima dată ”a venit primăvara!”. Asta înseamnă să priveşti, să te bucuri sau să te întristezi prin ceea ce vezi, să construieşti povestea fiecărei imagini care te atinge într-un fel. Şi dacă ceva te întristează, de ce să nu încerci să schimbi măcar pe moment acel ceva sau pe acel cineva care te întristează.

Sunt multe greutăţi pe care umeri flămânzi, bolnavi şi înfriguraţi le poartă în toate colţurile lumii, dar pe care nu le ştim şi pentru care, în mod individual, nu putem face nimic. Nu ştim dacă le va fi cândva bine tuturor… dar sunt cazuri lângă noi pentru care putem face ceva. Nu te poţi învinovăţi atunci când treci pe lângă un cerşetor care îţi cere bani pentru pâine şi refuzi să îi dai pentru că ştim cu toţii lanţul care se ascunde în spatele lor, dar la fel de uşurat te simţi trecând indiferent pe lângă acela ce-ţi cere pâinea? Sunt multe probleme aici, dar oare chiar este de judecat omul care cerşeşte în stradă de mâncare mânat fiind de foame sau alte nevoi esenţiale? Noi credem că sunt problemele societăţii în care trăim. Să oferi o pâine este un gest care aduce alinare pentru un moment, dar noi ne bucurăm că avem posibilitatea de a schimbă în bine unele destine iar cu ajutorul tău putem face binele să crească, să se dezvolde şi să dureze… iar toate lucrurile bune pe care le faci acţionează precum o picătură căzută în apă, face valuri iar binele se întoarce la tine.

formular 2% lemniko